Adio!

Bună, sper ca esti bine ,nu am mai vorbit de o saptamana.Impropriu spus vorbit, caci un telefon pe saptamana si scrisoarea veșnica ne este singurul mod de comunicare.

Aș fi putut spune ca nu știu cum sa incep aceasta scrisoare( deoarece multe s-au schimbat de cand nu am mai vorbit) dar iata am inceput-o deja.

Știu ca mai e doar o luna pana cand ar trebui să ne vedem , eu nu mai pot așa , fiecare secunda pentru mine devine mai impovarata , fiecare gand are propria poveste , care e tot mai lunga. Pur si simplu acum sunt intr-un plin conflict cu mine insămi , tu nu ai loc printre ale mele.Mă doare fiecare fir de iarba si simt amaraciunea asta pâna-n varful degetelor.

Nui mai vreau și nu mai pot sa fiu o povara , calea pe care esti tu acum este uimitor de diferită de drumul meu.Ne-am iubit, incă te iubesc și ți-as demonstra in toate felurile posibile, dar nu mai pot .Ma simt neputincioasă , cand m-ai sunat joi , am plâns , am crezut ca am sa mor, era o clipa pâna cand funia legata de candelabrul bunicii imi sfasaia fiecare farama de rasuflare din trupul meu , m-ar fi legat pentru eternitate.Dar nu am putut să o fac , căci ma știi sunt o lasă,o lasă care e la capatul puterilor!

Nu te pot ierta si daca o voi face imi vine in minte ce mi-ai facut cu atata nepasare , m-ai iubit cum zici? ...

Iar daca te-as ierta nu vreau sa mă ierti tu pentru asta! Nu merita acum nimic!

Imi amintesc fiecare răsarit văzut impreuna , fiecare atingere a zorilor ce ne pridea intinsi pe patul meu , iar noi? Noi povesteam !

Și in vacanta de iarna când ai venit și ți-am sarit in brațe ,de am cazut amandoi pe ghețusul din fața gării. Iubesc fiecare moment cu tine, dar e gata.Pastrez doar amintirile și atat, am ales să rup pagina , acum a curs o lacrima ,iarta-ma pentru petele indurerate ce ți le las , arunca-le sau ținele, tu alegi.

Iar când vei veni nu vreau să ma cauti căci m-ar durea mai tare, urmeaza-ți drumul pe care l-ai ales , nu cuteza să intorci capul spre prăpastia amintirilor.Te voi uita și eu ,maine sau poate niciodata.

Nu imi raspunde scrisorii decat daca te-am facut fericit , caci si asta mă mustra acum.

Te-am iubit, dar bolnăvicios am ales să las o alta poveste fara sfarsit.Adio!

gând

Din 17 primăveri tie ti-aș fi dat 18.E complicat și greu in aceeasi masura să uiți , să poți ,să vrei, să crezi si să traiesti in acelaș timp.Te comformezi , important este să vrei.Din 2 speranțe una e un ideal atins , din 2 oameni unul iubeste cu tot sufletul , unul incearca sa umple un gol.Aștia sunt ei , dar noi? Noi cum suntem , pe noi cum ne descrie lumea.Dar noi ce parere avem despre noi , sau cel puțin tu ti-ai dedica o primavara pentru mine?Tu ai renunta la miile de visuri din capul tau.Ai sacrifica din o mie de visuri unul pentru mine?

Si ce zici de maine?Cum mă vei vedea , la fel sau mă vei iubi mai mult?.Din multimea de intrebări pe care mi-o pun ai măcar un răspuns?Din sutele de batai de inimă , sunt 10 si pentru mine?Din zeciile de gânduri zilnice , măcar 2 sunt pentru mine?Din 20 de persoane care spui ca le iubești ,una sunt eu?

Multe intrebări ,de multe ori nici un răspuns!

pustiu

Umbrit fiind acest zid de multe regrete
clipe incerte,pline de marionete
strict ghidate si vesnic obligate
sa aleaga ce ei vor
sa vada ce ei cred
si mai presus de tot
sa-si gaseasca un loc
pustiu,devenind apoi sicriu
uitat pe veci si parasit
intr-o prapastie fara de final
in care le arunci
pentru a crea mult jar si scrum.

insuportabil

Cuiul ii gaurise gatul,sangele curgea,ea plangea
ochii ii erau rosii si mari,pupilele dilatate,buzele vinete,camasa ii era sfasaiata
el o privea,o picta,sadic dar profund era atent la fiecare gest si detaliu al ei
o voce cu un strigat de durere ii cerea sa-i scoata zimtii din picior,caci oasele i se topesc,sangele parea ca spala podeaua
ii repeta zicand:"moartea inseamna chin,pictura inseamna profunzime,iar viata ta e un nimic sublim,atributia ta existentiala este chinul si sacrificarea.

aa

"Iubirea".
Dar oare cunoastem acest sentiment ,oare il vom cunoaste vreodata,sau l-am cunsocut,sau pur si simplu exista?
sau e doar senzatia puternica de atasare profunda pe lunga durata ce te face sa vezi ca fericirea e impermeabila
si atunci cand inima ti-e franta de ce oare simti ca viata ta e pierduta in intuneric,culoarea dispare din ochii tai
fericirea se desprinde din vocea ta ,iar surasul se transforma in plans
oare vom putea descoperi vreodata acest mister? sau mereu vom trai cu aceasta curiozitate stand inchisi in propriile noastre ganduri ce asteapta sa cunoasca purul adevar despre fericire
dar daca exista si este franta, mai poate fi existenta , cum. ce poate sa ne faca din nou sa avem curajul sa pormin spre o noua calatorie in cautarea ei.

rece

De ce te simti neinteles?Te intrebi de ce vor sa-ti ia ,sa-ti bea si ultima picatura de sange.Sa te lase fara grai,fara apa ,fara ganduri bune,fara gram de iubire,gram de fericire,sa te sece pana cand carnea se desprinde de pe oase,sa iti stoarca ultima speranta.Sa te lase fara suflu,farama de dorinta.Tu zacand intr-o balta de sange te rogi sa se termine odata,sangele sa intre in covor,sa-ti absoarba ultimele cugetari,sa devi un plastic dur,lasat intr-un colt umbrit.Sec!

infinit

Moartea nu desparte doua suflete
desi unul e aici, unul acolo
ele sunt unite, pentru eternitate
nici cel mai mic sir de ganduri
nu poate fi intrerupt
cum nici iubirea ce uneste mai mult decat doua trupuri
mai mult decat doua ganduri
uneste doua suflete , ce mereu se zbat pentru a fi impreuna
cum nici vantul nu poate exista fara suflare
asa nici iubirea nu supravietuieste fara tandrete,
sentimente unice ce se imbina formand ceva mirific,de nedescris.